Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Stop. Reset. Go. Tot mai mulți oameni se reprofilează și urmează cursuri de IT

Cererea uriașă pentru angajați în domeniul IT îi face pe mulți să își schimbe cariera și să urmeze cursuri intensive care să îi ajute să se reprofileze. Astfel, școlile și cursurile de profil sunt tot mai căutate.

Programatorii reprezintă una dintre cele mai căutate categorii de angajați de pe piața muncii din România, și, în special, din Cluj. Pe piață au apărut tot mai multe programe de reconversie profesională, inițiate fie de unele companii de IT, fie de specialiști care și-au deschis propriile școli.

La astfel de cursuri ajung să participe oameni din domenii diferite, care își doresc o schimbare radicală în carieră.

„În general sunt absolvenți de alte facultăți, care se reprofilează. Am avut și avocați, tehnicieni dentari, medici stomatologi, arhitecți, inclusiv oameni cu multă experiență care au decis să schimbe locul de muncă. Și pentru că industria IT a luat o așa amploare se gândesc să se reprofileze”, a declarat Claudia Lonean, mentor în cadrul unui astfel de program.

După ce a studiat și a lucrat timp de mai mulți ani în domeniul economic, Ciprian a decis în anul 2015 că trebuie să facă o schimbare.

„Înainte eram economist în domeniul bancar și odată cu plafonarea și gândindu-mă pe termen lung, am zis să încep să văd dacă pot să învăț programarea. Am zis că este momentul ideal să investesc în mine, pentru că am văzut că pot și cred că acest curs de web development mi-a pus baze solide, iar ulterior am reușit să mă angajz într-o companie foarte mare din Cluj-Napoca”, a spus Ciprian.

Practic, chiar dacă provin din alte domenii și nu au mai avut tangențe cu noțiunile din IT, cursanții învață programare de la zero.

Peste 85% dintre aceștia reușesc să se angajeze, spun specialiștii. Și pentru că universitățile nu pot acoperi cererea mare de piața muncii, aceste programe de inițiere în IT vin în sprijinul angajatorilor care se confruntă cu un deficit personal.

„Eu zic că orice demers educațional care contribuie la dezvoltarea unui număr cât mai mare de persoane este binevenit în peisajul Românesc. Cu atât mai mult într-un cadru așa cum e la Cluj, în care piața s-a dezvoltat într-o manieră fără precent în România. Din datele la care noi am avut acces am observat că numărul angajaților din Cluj este de peste 17.000 de persoane. Este o provocare pentru toți cei care contribuie la procesul educațional”, a explicat Mihai Talpoș, fondator al unei școli de profil.

Din cele 5.000 de locuri de muncă disponibile în prezent în Cluj-Napoca, cele mai multe sunt pentru programatori.

 

Ioana Pîrlea

 

Sursa foto: Facebook/Scoala Informala

 

X
X
X