Studiu | Părinții cu copii la școală își doresc ca aceștia să se întoarcă la cursuri, mulți chiar și în cazul în care dascălii nu sunt vaccinați

Două treimi dintre părinții din România cred că școlile și grădinițele ar trebui deschise cât mai curând, sau chiar că ar fi trebuit să fie deschise deja, arată un studiu IRES.

Peste jumătate dintre intervievați consideră că decizia autorităților privind redeschiderea instituțiilor de învățământ depinde în foarte mare sau mare măsură de vaccinarea împotriva Covid-19 a cadrelor didactice.

Iar 7 din 10 părinți și-ar trimite copiii la școală și dacă ar ști că aceștia ar avea la clasă personal didactic nevaccinat.

De asemenea, 7 din 10 părinți și-ar dori ca activitatea didactică să se desfășoare în sistem clasic, cu toți copiii la clase, însă unul din 5 ar prefera sistemul hibrid, cu o parte dintre elevi în clase și o parte online.

Doar jumătate dintre respondenți se arată mulțumiți de modul în care s-a derulat până acum predarea online. Iar în cazul copiilor de grădiniță, 30% dintre părinți spun că preșcolarii nu au participat deloc la activitățile derulate online de instituția la care sunt înscriși.

Școlile se vor redeschide în 8 februarie. Modul în care vor fi organizate cursurile se va decide și în funcție de situația epidemiologică din fiecare județ.

 

Ne poți asculta și aici: