Terapia prin voce, subiectul unui documentar în premieră la TIFF

„În mijlocul meu, vocea”, lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Andra Hera, a avut loc premieră națională la Cluj, în cadrul TIFF. Filmul urmărește două personaje care urmează o terapie neconvețională, prin voce. Aceasta are rolul să îi ajute în explorarea propriei identități și în descoperirea adevăratei lor voci.

Andra Hera ne-a explicat de unde a pornit ideea filmului:

„Există acest fundal care ține de propria mea relație cu vocea și de faptul că din copilărie observam că de multe ori vocea mă trădează și că în momentele dificile, în care intram într-un conflict cu un adult, de exemplu, simțeam că, din când în când, vocea mea se blochează și că nu mai pot să spun ceea ce vreau să spun, nu mai pot să mă apăr.”      

Pentru realizarea peliculei, regizoarea l-a cooptat în echipă pe terapeutul francez Jean-René Toussaint, care de peste 40 de ani lucrează în terapia cu voce. Pe partea de sunet, Hera a colaborat cu muzicianul Sașa Liviu-Stoianovici (membru al trupei Balkan Taksim). El ne-a povestit despre diferențele principale dintre munca cu sunetul în studio, respectiv pe teren.


Ascultați mai jos, integral, interviul pe care Andra Hera și Sașa Liviu Stoianovici i l-au acordat lui Angel Rusu.

Ne poți asculta și aici: