Tone de lapte destinat elevilor „salvate” cu ajutorul Băncii de Alimente

După ce școlile au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus, producătorii s-au trezit că nu mai au unde să își trimită produsele. Acum, mii de familii nevoiașe se vor bucura de ele.

Producătorii s-au văzut nevoiți să găsească o soluție pentru ca laptele să nu ajungă la gunoi. Astfel, la nivel național, peste 140 de tone de lapte au fost preluate de o rețea de bănci de alimente.

În Transilvania au ajuns 42 de tone, care vor fi distribuite către 7.000 de beneficiari, persoane din medii defavorizate, dintre care 4.000 sunt din în Cluj.

„E vorba de aproximativ 42 de tone de lapte alocate zonei Transilvaniei. Cam 215.000 de cutii cu lapte pentru școlari. Două treimi sunt la Cluj și cealaltă treime, rămasă în depozit, va ajunge la Oradea. Credem cu tărie că a fost foarte inspirată persoana care a decis treaba asta, pentru că dacă producătorul acestui lapte nu ne semnala că a rămas în stoc, cealaltă opțiune era distrugerea lui, așa cum se întâmplă în cazul multor alimente care nu mai pot fi valorificate. Distrugerea ar fi fost o irosire de resurse, un cost mare pentru mediu și, bineînțeles, un cost economic”, a declarat la EBS Radio Camelia Gui, coordonatorul Băncii pentru Alimente Cluj.

Anual, aproximativ o treime din toate produsele din România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite inutil. Banca pentru alimente este o inițiativă care luptă împotriva risipei și salvează alimente de la producători, pe care le redistribuie celor aflați în nevoie.

 

Ioana Pîrlea

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Ne poți asculta și aici: