UMF Cluj a avut cea mai mare rată de promovare din țară la examenul de rezidențiat

Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au obținut cele mai bune rezultate la concursul național de rezidențiat din acest an.

O parte dintre noii medici rezidenți prezenți la sesiune de repartizare.

 

Absolvenții UMF Cluj au reușit să aibă cea mai mare rată de promovare din întreaga țară, la toate cele trei domenii. Astfel, dintre cei 1.600 de candidați înscriși la examen, au promovat 95% dintre cei de la Medicină, 76% dintre cei de la Medicină Dentară și 98% dintre cei de la Farmacie.

De asemenea, mulți dintre viitorii medici care au studiat la Cluj au obținut punctaje mari la examen, de peste 90%, cei mai mulți fiind cei de la specializarea Medicină.

Anul acesta, aproape 12.000 de absolvenţi ai facultăților de medicină și farmacie din întreaga țară au susţinut examenul de rezidențiat pentru unul dintre cele peste 9.100 de locuri scoase la concurs.

„Ne bucurăm foarte mult că absolvenții noștri au reușit să obțină rezultate atât de bune la concursul de rezidențiat, în ciuda acestui an dificil și că ne situăm din nou pe primul loc pe țară. Le suntem recunoscători cadrelor didactice care i-au pregătit și îi felicit din toată inima pe noii rezidenți, dorindu-le mult succes în specializarea pe care o vor urma”, a spus prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

 

Ne poți asculta și aici: