UMF Cluj a trecut de aproape 2 luni la cursuri online, dar va menține admiterea în format clasic

Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj va susține admiterea pentru anul universitare viitor în format clasic. Între timp, încă de la începutul lunii martie, cursurile, inclusiv stagiile practice, au fost transferate în mediul online.

Toate examenele de an, cu excepția celor de licență, vor avea loc online, cu atât mai mult cu cât instituția are studenți din peste 50 de țări. În privința examenelor scrise de la licență nu s-a luat încă o decizie, acestea fiind programate doar în septembrie.

În ceea ce privește admiterea noilor studenți, care urmează să aibă loc în vară, poziția universității este fermă:

„O să o menținem în format clasic, pentru că ni se pare că se asigură validitatea acelui examen, se elimină posibilitatea fraudării și vom asigura toate măsurile de distanțare fizică și socială care se impun, avem suficiente spații la dispoziție și vom lua toate măsurile necesare ca să reducem riscul epidemiologic și în același timp să fie un examen sigur și foarte corect”, a declarat, pentru EBS Radio, rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu.

„Este vorba de o probă scrisă, dar este dificil să dai această probă la distanță și să asiguri corectitudinea, în spatele calculatorului pot să fie și alte persoane sau să aibă și alte mijloace de informare și noi credem că cel mai bine, în acest moment, este examenul în forma lui clasică”, a adăugat rectorul UMF.

Conducerea universității clujene urmează să continue discuțiile și cu celelalte instituții de profil din țară, pentru stabilirea exactă a datei admiterii. Perioada cea mai probabilă este luna august.

Dacă admiterea efectivă va fi în format clasic, în schimb, simularea examenului va avea loc, în premieră, online, în 16 mai. Aproape 1.700 de studenți s-au înscris la această probă.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: