UMF Cluj, implicată în crearea unui dispozitiv pentru detecția bacteriilor în situații de urgență, pentru protecţia forțelor de intervenție

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este partener într-un proiect de cercetare european, care are ca scop dezvoltarea unui prototip portabil pentru detecția unor bacterii care pot provoca anumite afecțiuni.

Universitatea de Medicină și Farmamcie din Cluj-Napoca este partener în proiectul de cercetare „Pathogen Contamination Emergency Response Technology – PathoCERT”, coordonat de Centrul de Excelenţă în Cercetare şi Inovare – KIOS al Universităţii din Cipru și care beneficiază de fonduri de 7 milioane de euro.

Cercetarea are ca scop crearea unui dispozitiv pentru detecția de bacterii patogene și protozoare pentru protecţia forțelor de intervenție în cazuri de urgență.

În cadrul PathoCERT, UMF colaborează cu un consorțiu care reunește 23 parteneri din Europa și Asia, respectiv universități, institute de cercetare, autorități din domeniul protecției civile și al situațiilor de urgență și mai multe companii.

„Unul dintre obiectivele proiectului în care este implicată echipa universităţii noastre este reprezentat de dezvoltarea unui prototip portabil, ușor de utilizat de către persoane nespecializate, pentru detecția pe teren a unor bacterii cu potențial patogen crescut și a unor protozoare, care pot provoca anumite afecțiuni. Acesta va putea fi utilizat de către autorități fără a fi nevoie de cunoștințe științifice sau de instruire prealabilă și va fi prevăzut cu funcția de alarmă pentru a semnala prezența anumitor compuși țintă”, au precizat reprezentanții UMF Cluj.

Dispozitivul va fi folosit în etapa de recunoaștere a forțelor de intervenție

Contaminările cu agenți patogeni sunt dificil de detectat și de urmărit, pot apărea oriunde, pot fi cauzate de diverse motive și se pot răspândi cu ușurință prin apă provocând contaminări la scară largă, arată specialiștii UMF Cluj.

„Participarea echipei formate din cadre didactice şi cercetători de la Facultatea de Farmacie în implementarea proiectului PathoCERT reprezintă o realizare remarcabilă, ținând cont că este deja al doilea proiect european finanţat în ultimii doi ani în care suntem implicaţi. Suntem încrezători că vom avea o contribuție semnificativă în derularea acestuia și că input-ul nostru va eficientiza activitățile propuse. Această strategie analitică pe care o dezvoltăm în cadrul acestui proiect va facilita acțiunile forțelor de primă intervenție, în special în etapa de recunoaștere, minimizând potențiale riscuri prin detecția rapidă și simultană în scenarii reale, pe teren, a mai multor bacterii patogene”, a declarat prof. dr. Cecilia Cristea, care coordonează la UMF o echipă cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de senzori electrochimici și optici cu potențial semnificativ pentru domeniul biomedical și al aplicațiilor de mediu.

Proiectul PathoCERT a început în luna septembrie şi se va derula pe o perioadă de 3 ani.

 

Ne poți asculta și aici: