Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Un baton alimentar din fibre, care ajută la prevenirea unor boli, inventat la Cluj

O echipă ce cercetători clujeni a inventat un baton alimentar bazat pe fibrele aruncate în timpul producției de suc de fructe și ulei vegetal.

Produsul, care contribuie la reducerea și la prevenirea cazurilor de diabet, boli cardiovasculare sau obezitate, a câștigat recent locul 3 la un concurs internațional care a avut loc la Riga, în Letonia, organizat de Institutul European de Inovație și Tehnologie, potrivit Mediafax.

„Produsul nostru este un baton alimentar bazat pe fibrele aruncate în timpul producției de suc de fructe și ulei vegetal, compoziția fiind din măr și morcov, plus cânepă și coajă de ovăz, la care se adaugă spanac, sfeclă sau mix de condimente, astfel că rezultă mai multe tipuri”, a declarat coordonatorul echipei de cercetători, Peter Hantz.

Timea Novak, membră a echipei de cercetători, a precizat și ea că un astfel de baton alimentar are un conținut ridicat de fibre și scăzut de zahăr.

Peter Hantz a mai spus că ideea de a face acest baton i-a venit când, aflându-se într-un mall a văzut cum se aruncă pulpa de la sucurile de fructe și s-a gândit la o soluție prin care aceste resturi, care sunt bogate în fibre, pot fi valorificate.

Noul baton dezvoltat de cercetătorii Peter Hantz, Timea Novak și István Benedek va fi produs într-un atelier din Cluj-Napoca începând cu anul viitor și va fi vândut întâi în zona Clujului și în orașe din Transilvania, dar și la Viena și Budapesta.

Echipa de cercetători clujeni își propune să realizeze și farfurii din pulpă de mere cu adaos natural care se pot consuma și sunt biodegradabile, dar și dulceață de polen de albine de floarea soarelui, salcie sau lichior din polen de floarea soarelui și din polen de salcie.

 

X
X
X