Un call center pentru programarea la vaccinare va funcționa din 15 ianuarie, când începe etapa a doua de imunizare împotriva Covid-19

Persoanele la risc, care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19, au la dispoziție și un număr de telefon, unic pentru toată țara, la care se pot programa daca nu au posibilitatea să folosească alte mijloace.

021.414. 4425 este numărul de telefon unic la nivel național la care se pot face programări pentru vaccinare. Apelurile vor fi preluate în 42 de call centere din țară.

Persoanele la risc se pot programa individual, prin intermediul medicilor de de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor.

Programările pe platforma Rovaccinare se pot face începând din data de 15 ianuarie, de ora 3.00.

În ceea ce îi privește pe lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, incluși în această etapă, programarea este făcută prin intermediul angajatorilor.

Vaccinarea pentru categoriile de persoane din etapa a II-a se va derula concomitent cu vaccinarea categoriilor aflate în prima etapă.

Conform Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, din etapa a II-a fac parte:

Populația cu grad ridicat de risc

Adulți cu vârsta peste 65 de ani;

Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:

– Diabet zaharat

– Obezitate

– Alte boli metabolice, inclusiv congenitale

– Afecțiuni cardiovasculare

– Afecțiuni renale

– Afecțiuni oncologice

– Afecțiuni pulmonare

– Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down

– Afecțiuni hepatice moderate/severe

– Afecțiuni autoimune

– Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care
urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

Personalul din sectorul economic vital:

Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

Unități de producție, transport și distribuție gaze;

Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

Transport de persoane și mărfuri;

Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

Personalul poștal și din servicii de curierat;

Personalul cultelor religioase;

Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);

Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.