Trei dintre cele mai importante obiective turistice din județul Cluj vor fi legate printr-o instalație pe cablu de tip telegondolă.
Primăria Turda și Consiliul Județean au semnat un acord de asociere în vederea derulării, în comun, a proiectului de investiții vizând construirea, la Turda, a unei linii de transport urban și periurban, pe cablu, care este nepoluant.
Noua rețea de tip telegondolă va uni cele mai importante trei obiective turistice din zonă, respectiv Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor.
CJ Cluj va elabora întreaga documentație tehnică și de urbanism necesară implementării proiectului. De asemenea, va asigura și co-finanțarea execuției lucrărilor pe acele tronsoane ale rețelei situate în afara municipiului Turda. Costurile de implementare urmează a fi suportate din fonduri europene, au precizat reprezentanții CJ Cluj.
„Este un proiect de mobilitate urbană cu adevărat unic în România și extrem de important atât pentru municipiul Turda, prin diminuarea presiunii exercitate asupra transportului public local în timpul sezonului de vizitare, cât și pentru județul Cluj, în ansamblu. Această nouă modalitate ecologică de transport va avea un impact pozitiv atât asupra calității mediului cât și asupra mobilității cetățenilor și a turiștilor care vizitează trei dintre cele mai căutate obiective turistice din zonă”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj.