UPDATE: Nouă pacienți și doi asistenți medicali de la Institutul Inimii au fost diagnosticați cu noul coronavirus, potrivit managerului unității medicale, Florin Crișan, citat de Mediafax.
Știrea inițială
Institutul Inimii a sistat internarea de noi pacienți cronici, programați inițial, și testează toate persoanele internate deja, după ce în ultimele zile au fost confirmate mai multe cazuri de coronavirus.
Patru pacienți au fost depistați pozitiv, în weekend, la internare. Potrivit unor informații încă neoficiale, s-ar fi înregistrat și un deces. Pe de altă parte, astăzi au fost confirmate cel puțin 3 noi cazuri de coronavirus.
„Acesta este motivul pentru care am sistat internările, pentru că acolo afluxul de pacienți a fost foarte mare după relaxare și atunci s-a decis că aceasta e cea mai bună soluție, să se sisteze internările, doar urgențele vor fi preluate acolo. Se testează toți pacienții internați, și cei asimptomatici și întreg personalul medical, se încadrează (la algoritmul național de testare, n.red.), pentru că au un anumit grad de risc, fiind pacienți cardiaci”, a declarat, pentru EBS Radio, prefectul Mircea Abrudean, cel care coordonează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj.
În acest moment, la Institutul Inimii sunt internați aproximativ 100 de pacienți. Instituția fiind una cu profil regional, va prelua urgențele majore, din regiune, în timp ce urgențele de la nivelul Clujului și bolnavii cu grad mai mic de risc vor fi preluați la Clinica Medicală 1, care și-a reluat recent activitatea obișnuită.
Atât Institutul Inimii, cât și Institutul Oncologic au fost extrem de solicitate după 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor, întrucât pe perioada stării de urgență, atât măsurile dispuse, inclusiv la nivel de spitale, cât și temerile pacienților au făcut ca adresabilitatea să fie mai scăzută.
Ovidiu Cornea