Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

UTCN, campioană locală la atragerea de fonduri europene

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este a doua universitate din țară la atragerea de fonduri europene pentru cercetare.

UTCN se află pe locul secund la nivel național, după Universitatea Politehnică din Bucrești, în privința atragerii de fonduri europene prin proiectele de cercetare pe care le derulează. Este vorba de 19 proiecte, iar suma atrasă este de 4.286.234 de euro.

Unele dintre proiecte abordează domeniile de vârf ale inteligenței artificiale și învățării profunde pentru sisteme autonome.

Astfel, printre proiectele pentru care Universitatea Tehnică din Cluj a primit finanțare europeană se numără „Conducere și parcare automată” și „Noi tehnologii, soluții și modele de business”.

Universitatea Politehnică din Bucrești a atras fonduri europene în valoare de peste 9 milioane de euro, iar ocupanta poziției a treia din acest clasament, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a atras aproape 3 milioane de euro.

Pe poziția a cincea a clasamentului se află o altă universitate din Cluj, respectiv cea de Medicină și Farmacie, care a atras peste 1,5 milioane de euro prin proiectele de cercetare.

 

X
X
X