218 noi cazuri de coronavirus în tară

10.635 de cazuri de coronavirus au fost confirmate, până astăzi, în România. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost raportate 218 noi îmbolnăviri.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și au fost externate. Din nefericire, la nivel național s-au înregistrat până acum 575 de decese. Unul dintre acestea a fost consemnat, ieri, la Cluj. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani din județ, care suferea și de alte afecțiuni. Acesta este al zecelea deces înregistrat la Cluj.

Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în județele Suceava, Arad și Hunedoara, respectiv în municipiul București. De la începutul pandemiei, în Cluj au fost confirmate pozitiv 299 de persoane, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. 171 sunt din județ și sunt internate în spitalele dedicate din Cluj-Napoca.

În ultimele 24 de ore, oamenii legii au aplicat 160 de sancțiuni, în valoare de 181.930 de lei, majoritatea pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

În prezent, în județul Cluj, 188 de persoane sunt în carantină, iar 227 se află în autoizolare la domiciliu.

 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/

 

Ne poți asculta și aici: