600 de clujeni au donat sânge în cinci zile, în cadrul campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”

Peste 600 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzii din Cluj în cele cinci zile ale campaniei inițiate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

„Faptul că am ajuns la această ediție a campaniei, iar interesul donatorilor clujeni este în creștere ne arată că mergem într-o direcție bună, iar mesajul nostru a fost perceput așa cum trebuie”, afirmă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș.

Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania inițiată de Universitatea Babeș-Bolyai a cuprins, pe lângă donarea propriu-zisă, care a avut loc în perioada 19-23 noiembrie 2018, o campanie în cadrul căreia studenţii voluntari ai Universităţii Babeş-Bolyai au informat peste 5.000 de clujeni cu privire la fenomenul donării, la beneficiile acestei acţiuni şi la nevoia acută de sânge cu care se confruntă spitalele româneşti.