Animalele sălbatice confiscate de autorități în Somaliland, tratate de veterinarii de la USAMV Cluj

Specialiștii USAMV Cluj vor preda cursuri studenților de la două universități din Somaliland și vor activa la un adăpost de feline sălbatice confiscate de autorități.

Pui de gheparzi confiscați de către autorități, în Hargeisa, Somaliland.

Începând cu luna noiembrie, mai mulți cercetători ai Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca vor preda cursuri studenților de la universitățile din Hargeisa și Burao, Somaliland.

Potrivit prorectorului pentru Relații Internaționale din cadrul USAMV, prof. dr. Andrei Mihalca, cercetătorii clujeni vor efectua la cele două universități activități de predare cu studenții Facultăților de Medicină Veterinară și Medicină Umană și vor contribui la înființarea unor laboratoare de diagnostic parazitologic. De asemenea, vor efectua activități de pregătire a personalului didactic și de laborator și vor iniția o nouă disciplină de medicină veterinară a animalelor sălbatice și medicina conservării speciilor, pentru a proteja mamiferele periclitate.

„Acest din urmă deziderat se va implementa în colaborare cu organizația non-guvernamentală Vétérinaires Sans Frontières Cehia, cu care USAMV Cluj-Napoca are o lungă istorie de colaborare”, a precizat prof. dr. Andrei Mihalca.

Concret, pe durata vizitelor în Somaliland, cercetătorii USAMV Cluj-Napoca vor oferi și consultanță veterinară de specialitate unui adăpost de animale sălbatice confiscate, care deține în principal feline, cum ar fi gheparzi sau caracali, și diverse specii de antilope și păsări răpitoare, victime ale traficului ilegal de animale exotice.

La ora actuală, Somaliland, o regiune autonomă care face parte din Somalia, nu dispune de specialiști în medicina animalelor sălbatice și nici de personal pentru astfel de adăposturi, iar prezența veterinarilor români și cehi este esențială pentru supraviețuirea acestor animale.

USAMV Cluj-Napoca și VFU Brno din Cehia au semnat în luna septembrie acorduri de parteneriate cu Universitatea din Hargeisa și Universitatea din Burao.

Surs foto: Andrei D. Mihalca, USAMV Cluj

Pui de gheparzi confiscați de către autorități, în Hargeisa, Somaliland

Ne poți asculta și aici: