Au fost anunțate nominalizările la Globurile de Aur. Printre filmele favorite sunt „Bohemian Rhapsody”, „A Star is Born” sau „Black Panther”

Actorii Christian Slater, Danai Gurira, Terry Crews și Leslie Mann au anunțat nominalizările la Globurile de Aur 2019.

La categoria „Cel mai bun film comedie/ musical” au fost nominalizate „Vice”, „Mary Poppins Returns”, „Green Book”, „The Favourite” și „Crazy Rich Asians”.

La categoria „Cel mai bun film dramă” au fost nominalizate peliculele „Black Panther”, „Bohemian Rhapsody, „If Beale Street Could Talk”, „A Star is Born” și „BlacKkKlansman”.

Cea de-a 76-a ediție a galei Globurilor de Aur va avea loc în 6 ianuarie 2019, la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles.

Gala organizată de Asociația presei străine de la Hollywood va fi prezentată de actrița canadiană Sandra Oh și actorul american Andy Samberg.

La categoria „Cel mai bun actor într-o dramă” au fost nominalizați Bradley Cooper pentru rolul din „A Star is Born”, Willem Defoe pentru „At Eternity’s Gate”, Lucas Hedges, pentru „Boy Erased”, Rami Malek pentru „Bohemian Rhapsody” și John David Washington pentru „BlacKkKlansman”

La categoria „Cea mai bună actriță într-o dramă” au fost nominalizate Glenn Close pentru rolul din „The Wife”, Lady Gaga pentru „A Star Is Born”,
Nicole Kidman pentru „Destroyer”, Melissa McCarthy pentru „Can You Ever Forgive Me?” și Rosamund Pike pentru rolul din „A Private War”.

La categoria „Cel mai bun actor într-o comedie/musical” au fost nominalizați Christian Bale pentru rolul din „Vice”, Lin Manuel Miranda pentru „Mary Poppins Returns”, Viggo Mortensen pentru „Green Book”, Robert Redford pentru „The Old Man and The Gun” și John C. Reilly pentru rolul din „Stan and Ollie”.

La categoria „Cea mai bună actriță într-o comedie/musical” au fost nominalizate Emily Blunt pentru rolul din „Mary Poppins Returns”, Olivia Colman pentru „The Favourite”, Esie Fisher pentru „Eighth Grade”, Charlize Theron pentru „Tully” și Constance Wu pentru rolul „Crazy Rich Asians”.

Cel mai bun serial/dramă va fi ales dintre „The Americans”, „Bodyguard”, „Homecoming”, „Killing Eve” și „Pose”.

Cel mai bun serial de comedie va fi ales dintre „Barry”, „The Good Place”, „Kidding”, „The Kominsky Method” și „The Marvelous Mrs. Maisel”.

Sursa foto: Golden Globes