Burse de peste 800.000 de lei pentru tineri de la Fundația Mitropolitul Bartolomeu

Peste 300 de tineri au beneficiat de bursele acordate de Fundația Mitropolitul Bartolomeu în cei 9 ani de activitate.

O parte dintre tineri, cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu venituri modeste, au beneficiat de finanțare în toți anii de studiu. Cuantumul finanțărilor a ajuns la peste 800.000 de lei.

Beneficiarii studiază nu doar teologia, ci și alte domenii. „Pot să amintesc cazul unui tânăr care provenea dintr-un centru de plasament și care a absovit Medicina, cu rezultate foarte bune, și acest lucru pe noi ne bucură și ne arată că scopul și generozitatea acestui proiect și-au găsit împlinirea. Ne bucurăm să avem proiecte de cercetare extrem de ambițioase și dinspre științe, ale cercetătorilor care se ocupă cu mediul înconjurător sau cu artele sau politica, deschiși spre teologie, care au venit și au propus proiecte extrem de interesante”, a explicat preotul Bogdan Ivanov, administratorul fundației.

Concertul anual al Fundației are loc în această seară, de la ora 18.00, la Colegiul Academic. Cvartetul Transilvan al Filarmonicii clujene va interpreta Joseph Haydn, Opus 64 nr. 5 (Ciocârlia), iar în încheierea serii va interpreta mult așteptata Suită românească din Transilvania.

Ne poți asculta și aici: