Centrul Expozițional și parcarea de lângă Aeroportul din Cluj-Napoca vor fi realizate pe un teren de 42,75 de hectare

Centrul expozițional va fi ridicat pe o suprafață de 12 hectare iar proiectului „Park&Ride” îi vor fi alocate 30 de hectare de teren lângă Aeroportul Cluj.

Documentația topografică aferentă elaborării Studiului de Fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal pentru aceste investiții care vor fi construite la intrarea în Cluj-Napoca, în proximitatea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” a fost semnată de președintele Consiliului Judeșean Cluj, Alin Tișe.

Terenul de 42,75 hectare pe care vor fi realizate aceste două investiții se află în intravilanul municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, potrivit reprezentanților CJ Cluj, Centrul Expozițional Internațional va fi construit în formă modulară, finanțarea acestuia urmând a fi asigurată prin bugetare multianuală, din fonduri ale Consiliului Județean Cluj.

Perimetrul alocat efectiv investiției va avea o suprafață de aproximativ 12 hectare, acesta fiind foarte aproape de Aeroport și în imediata vecinătate a viitoarei Centuri metropolitane.

În ceea ce privește facilitatea „Park&Ride”, acesta va ocupa o suprafață de peste 30 de ha, principalul scop al amenajării acestei parcări fiind acela de a decongestiona traficul prin reducerea numărului de autovehicule aflate în circulație în oraș.

Această investiție va fi realizată împreună cu Primăria Cluj-Napoca și mai prevede amenajarea de stații pentru mijlocele de transport în comun și bike sharing, respectiv realizarea accesului auto și pietonal cu dotările și infrastructura aferentă.