Clujenii cu venituri reduse vor beneficia, și în acest an, de tratamente stomatologice gratuite.
De altfel, Primăria alocă de la bugetul local mai mulți bani pentru această inițiativă, respectiv 300.000 de lei, față de 275.000 de lei în 2019.
Din 2017 până în prezent au fost înregistrați peste 470 de pacienți, iar pentru 240 de persoane au tfost finalizate lucrările stomatologice necesare.
În acest an se estimează că 150 de noi clujeni cu venituri reduse vor beneficia de aceste tratamente, iar pentru 400 de pacienți vor fi terminate intervențiile stomatologice.