Clujenii de la Grimus vor să facă muzică de film

Trupa Grimus a concertat la Cluj, la Cinema „Florin Piersic”, împreună cu ALTorchestra 100, în cadrul unui proiect dedicat Centenarului, care și-a propus să unească două stiluri opuse: rockul alternativ și muzica simfonică.

Publicul a ascultat piese de pe toate cele patru albume ale trupei clujene, acompaniate de orchestra simfonică. „La repetiții, când mai cântam cu orchestra, chiar mă gândeam cât de tare se potrivesc unele piese cu orchestra, de parcă le-am compus intenționat acum 10, 6, 7 ani, când au fost albumele. Parcă am compus ca să ne facem viața mai ușoară acuma, să sune bine, să nu avem foarte mult de modificat. Eu mă refer la părțile de chitară, de pian, pe care le-am compus pe parcursul carierei noastre și cumva acum s-au dovedit a fi foarte bune pentru viori, violoncel, oboi, corn, trombon”, a declarat Bogdan Mezofi, solistul trupei.

El spune că o parte dintre piese au fost adaptate. „Am lăsat de la noi și am eliminat mult de la noi, tocmai ca să lăsam orchestra în față. Să zicem că ALTorchestra a fost Grimus și noi am acompaniat ALTorchestra”, a mai spus Bogdan, într-un interviu acordat Ancăi Brășfălean, realizatoarea emisiunii Tête-à-tête, de la EBS Radio.

Suntem live acum cu Grimus in Cluj-Napoca la #ALTOrchestra100!Live made by REEA

Publicată de ALTOrchestra 100 pe Miercuri, 21 Noiembrie 2018

Solistul a menționat că trupa este interesată de muzica de film. „Muzică de film noi avem de mult în minte și atunci am strecurat un pic de speranță în proiectul ăsta. Că așa dezvolți o idee, întâi o încerci și vezi dacă îți iese în alt context și după aceea ataci la sursă. Anca Brășfălean: Vă pregătiți și de atacul ăsta? Noi da, am mai avut propuneri pentru filme și am dori să mai avem. Luăm fiecare provocare la rând”, a mai spus Bogdan Mezofi.

Sursa foto și video: Facebook/Grimus/Laura Păstraș

Ascultă aici interviul acordat Ancăi Brășfălean de Bogdan Mezofi: