Colegiul Tehnic „Ana Aslan” din Cluj-Napoca devine „verde”, pe bani europeni

Sistemul de termoizolație al Colegiului Tehnic „Ana Aslan” va fi înlocuit și vor fi folosite surse de energie regenerabilă.

Investiția în eficientizarea energetică a clădirii va costa 4 milioane de euro, bani europeni.

Totodată clădirea instituției va fi extinsă și va fi construită o sală de sport, care va putea găzdui și competiții. Primăria clujeană a lansat recent licitația pentru realizarea lucrărilor, în valoare de peste 4 milioane de euro.

„Putem spune că este vorba de o clădire verde, pentru că vom instala sisteme de management energetic integrat care permite monitorizarea și controlul interactiv, în timp real, al întregului sistem de automatizare, corpurile de iluminat vor fi de tip LED, cu consum de energie redus, centralele termice sunt de ultimă generație, cu condensație și cu randamente ridicate, controlate tot prin sistem automat pentru asigurarea reglajului calitativ în funcție de temperatura exterioară și interioară”, a declarat directorul de dezvoltare al municipalității, Ovidiu Cîmpean. .

Prin intermediul proiectului vor fi îmbunătățite și o parte din laboratoarele de estetică și chimie industrială, dar va fi amenajat și un spațiu de relaxare pentru elevi, respectiv o sală de mese.

„Am solicitat Primăriei Cluj-Napoca să ne includă într-un proiect atât pentru extindere, cât și pentru dotare și, bineînțels, și să fim în trend cu ceea ce se întâmplă, adică reducerea consumului de energie. Așa este făcut proiectul încât să fie eficiență energetică maximă”, a declarat și Lucia Pop, directorul Colegiului Tehnic „Ana Aslan”.

La acest colegiu există, în prezent, câte două clase de liceu și câte două de învățământ profesional pe fiecare an de studiu. Din anul școlar viitor, instituția de învățământ va introduce și două clase de învățământ dual, pe chimie industrială și estetică, specializări cerute de două companii brand ale orașului.

Directoarea Colegiului Tehnic a menționat că instituția va face o solicitare către Inspectoratul Școlar pentru ca pe perioada desfășurării lucrărilor cursurile să se poată desfășura inclusiv în alte amplasamente.

Lucia Pop, directorul Colegiului Tehnic „Ana Aslan”, spune că va fi extinsă și clădirea.

Lucrările la proiectul de modernizare și creștere a eficienței energetice a Colegiului Tehnic „Ana Aslan” sunt programate să înceapă, cel mai devreme, în toamnă. Termenul de finalizare este de 2 ani. Ofertele la licitație se depun până în 25 martie.

Din totalul investiției, care se ridică la peste 4 milioane de euro, 98% din buget ar urma să fie asigurat din bani europeni. Pentru ca toți banii de pe exercițiul financiar 2014-2020 să poată fi absorbiți, lucrările vor trebui finalizate înainte de finalul anului 2023, România beneficiind de un termen de trei ani în plus pentru absorbție față de încheierea exercițiului respetiv.

Măsuri de eficiență energetică au fost luate și la alte trei școli modernizate deja cu bani europeni. Este vorba de liceele „Avram Iancu” și „Mihai Eminescu”, respectiv Școala „Ion Agârbiceanu”.

Ovidiu Cornea