Concurs internațional de soluții pentru realizarea spitalului pediatric monobloc din Cluj

Consiliul Județean Cluj a lansat procedurile pentru contractarea unui consultant, alături de care să organizeze competiția. 

Spitalul urmează să fie realizat în zona Becaș, din cartierul Gheorgheni, pe un teren de 16 hectare cedat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Preluarea terenului a fost votată de Camera Senatului și mai așteaptă votul Camerei Deputaților, pentru ca investiția să poată începe.

Unitatea va grupa într-un singur loc toate secțiile și compartimentele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, care funcționează în prezent în 14 clădiri din oraș și care ar urma să fie transferate în patrimoniul USAMV.

La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca sunt tratați anual aproximativ 70.000 de pacienți.

 

Ovidiu Cornea

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Ne poți asculta și aici: