Până luna viitoare, CJ Cluj va avea documentațiile topografice și cadastrale pentru noul Spital Pediatric

Un nou pas a fost făcut pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj, care va fi construit în Borhanci.

A început întocmirea documentațiilor topografice și cadastrale pentru terenul unde va fi ridicat spitalului, iar conform contractului acestea trebuie predate în maximum 30 de zile.

Contractul este în valoare de 14.500 de lei, la care se adaugă TVA și constă în întocmirea documentațiilor topografice și cadastrale, împreună cu ortofotoplanul georeferențiat al zonei de studiu care este de aproape 17 hectare. Terenul se află în zona Borhanci din Cluj-Napoca, la intersecția cu viitoarea centură metropolitană.

Lucrările la noua unitate sanitară, care va avea și heliport, ar putea începe în a doua parte a anului viitor. Valoarea investiției, cu dotări complete, este estimată la 50 de milioane de euro, din fonduri europene.

Clădirea va grupa într-un singur loc toate secțiile și compartimentele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, care funcționează în prezent în 14 clădiri din oraș.

 

Ne poți asculta și aici: