Consiliul Național al Elevilor: Introducerea grilelor la Bac și la Evaluarea națională se amână cu cel puțin un an

Introducerea testelor grilă la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională se va amâna cu cel puțin un an, potrivit lui Petru Apostoaia, reprezentantul Consiliului Național al Elevilor.

Decizia a fost adoptată în urma întâlnirii pe care ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, a avut-o cu reprezentanții profesorilor, elevii și părinții, potrivit Mediafax.

Ministerul Educaţiei Naţionale a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea vor conţine 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanţii MEN au susținut că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv.

De cealaltă parte, reprezentanţii elevilor au spus că nu au fost consultaţi cu privire la introducerea testelor grilă la examenele naţionale, precizând că schimbările au rolul de a creşte artificial promovabilitatea la Bacalaureat, pentru că răspunsurile vor putea fi mai uşor de copiat.

Citește și:

Schimbări la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, de anul viitor: va crește ponderea testelor grilă

Ministerul Educației a retras de pe site modelele de subiecte pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională la câteva ore după publicare