Schimbări la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, de anul viitor: va crește ponderea testelor grilă

Noi provocări pentru elevi. Cu câteva luni înainte de examenele propriu-zise, reprezentanții Ministerului Educației anunță modificări pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din 2019.

Reprezentanții Ministerului susțin că modificările vor duce la scăderea dozei de subiectivism la evaluarea lucrărilor. „În urma mai multor analize pe care le-am făcut vara, pentru a încerca să eliminăm pe cât posibil diferenţele între evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, am propus să se crească ponderea itemilor de tip obiectiv în structura subiectelor. Nu se schimbă subiectele, nu se schimbă programul. Astfel de subiecte există. Doar am dorit să creştem ponderea acestui tip de itemi tocmai pentru a evita diferenţele de evaluare şi subiectivismul în evaluarea lucrărilor”, a spus secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Ionel Florian Lixandru, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, itemii obiectivi pot fi întrebări cu variante de răspuns multiple, o întrebare cu alegere duală sau întrebare cu răspuns Adevărat sau Fals.

„Creşterea itemilor de tip obiectiv în structura subiectelor la 40%, asta s-a propus pentru a evita diferenţele de evaluare între cea iniţială şi evaluarea la contestaţii, cum s-a întâmplat în sesiunile anterioare”, a mai spus secretarul MEN.

Lixandru susţine că noile reguli vor fi aplicate începând cu examenele din vara anului 2019. Potrivit reprezentanţilor MEN, unele discipline, precum Geografia, aveau astfel de itemi obiectivi. Astfel, începând cu evaluările din anul 2019 şi testele de examen de la Istorie, Matematică sau Limba Română vor conţine întrebări închise.

Modele de subiecte pentru toate disciplinele vor fi publicate mâine pe site-ul Ministerului Educației.

Sursa foto: pixabay.com

Ne poți asculta și aici: