Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Consulul Germaniei, la Cluj: La noi în țară, familiile acceptă cu ușurință faptul că tinerii aleg o meserie calificată, non-academică

Numărul claselor de învățământ dual crește cu 50% din anul școlar viitor la Cluj. În clasele profesionale în sistem dual numărul elevilor va ajunge, astfel, de la peste 360 la aproape 540.

Printre companiile care susțin această formă de învățământ se numără mai multe firme germane. Consulul Germaniei la Sibiu, Hans Tischler, spune că, la fel ca în Germania, familiile trebuie să conștientizeze că tinerii își pot dezvolta o carieră de succes și în domeniul industrial. Hans Tischler a făcut o vizită la Liceul „Aurel Vlaicu” din Cluj-Napoca, alături de prefectul Aurel Cherecheș.

„Nu toți elevii sunt potriviți pentru o facultate, așa că trebuie să ne asigurăm că ei își pot construi un viitor, și credem că tinerii care nu vor lucra ca avocați sau ingineri au o altă perspectivă în viață. De aceea, suntem aici să le arătăm că există o alternativă excelentă, aceea a unei munci calificate prin care îți poți construi un viitor bun, ai și o diplomă. În Germania, dacă ai absolvit cursurile duale poți, de asemenea, studia mai departe, iar salariile sunt foarte bune”, a declarta Hans Tischler.

Diplomatul a vorbit și despre cum este privit de către părinți învățământul dual în Germania. Asta în contextul în care numeroși manageri ai companiilor din Cluj spun că părinții își îndrumă copiii doar înspre facultăți.

„Nu aș spune că nu există o înclinație a familiilor de a-și trimite copiii către facultate, dar în același timp familiile acceptă foarte ușor în Germania că ai lor copii au nevoie de o alternativă și vor să facă altceva decât o carieră academică”, a mai menționat Hans Tischler.

Potrivit consulului Germaniei, deciziile companiilor germane care investesc în România și în special în Transilvania sunt influențate de forța de lucru calificată disponibilă, sau care poate fi calificată.

„Anul acesta există 13 clase de învățământ dual, la nivelul anului 2019 planificăm să creștem numărul acestora la 19, o creștere cu aproape jumătate. Este de remarcat faptul că tot mai multe firme se implică tot mai mult în acest sistem. De aceea credem că va avea succes pe piața din județul Cluj”, a declarat prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș.

În acest moment, Liceul Aurel Vlaicu are peste 120 de elevi care studiază în sistem dual în specializări precum electromecanică, operator CNC sau sudor.

„Firmele sunt interesate pentru că este de un real folos să își pregătească viitorii angajați și să îi poată alege dintre ei pe cei mai buni. În cadrul contractului este prevăzută o parte în care se spune așa: cu acordul firmei și al persoanei care semnează, pot să fie angajați la sfârșitul perioadei de școlarizare”, spune directorul liceului, Olimpia Mera.
Potrivit acesteia, școala are elevi și din alte județe, printre care Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Elevii din învățământul de tip dual știu că nevoia de meseriași pe pieță este mare, iar unii dintre ei au început deja să lucreze.

„Lucrez de după-amiaza, de la 16.00 la 20.00 și mi se pare ok meseria asta de operator-programator CNC”, spune un elev al școlii.
„E o meserie care e foarte căutată, sunt extrem de multe firme care caută forță de muncă. E simplă, nu trebiuie să depui efort fizic deloc, e foarte bine plătită și ai orice, mâncare, bucătărie în sediul firmei, aparate de cafea, căldură, iar dacă e prea cald, aer condiționat. Categoric după ce termini te poți angaja imediat”, a spus și Dragoș, un alt elev al școlii.

Elevii din clasele profesionale în sistem dual beneficiază de burse de câte 200 de lei din partea statului, respectiv alte 200 de lei din partea firmelor. În meserii precum operator CNC sau sudor, tinerii pot ajunge să câștige aproximativ 3.000 de lei pe lună.

Text și foto: Ovidiu Cornea