Medicamentele anti-termice, care scad febra, nu trebuie să lipsească din bagajul părinților care pleacă în vacanță cu copiii.

Asta spune medicul pediatru Ana Culcer, cu o experiență de 50 de ani în domeniu. Medicația de bază administrată copiilor, în caz de nevoie, îi poate scuti pe părinți de îngrijorare și de o fugă disperată, la spital, a mai spus specialistul. Părinții care călătoresc alături de copii în străinătate trebuie să fie cei mai atenți la asigurarea strictului necesar, din punct de vedere medical.
„Dacă fac febră, nu știi unde ești, pe munte, la mare sau undeva izolat. Imediat trebuie să poți să îi dai antitermic, să îi scazi temperatura, ca să eviți complicațiile, cum ar fi convulsiile pentru copilul mic, sau pur și simplu starea de rău, care sperie foarte mult. Febra mare sperie foarte mult părinții și atunci încep să alerge cu copilul din spital în spital. Deci întâi și întâi scădem temperatura, compresă rece pe cap, un antitermic, ca să evităm complicațiile. Dacă nu s-a rezolvat, reptăm a doua zi și în cazuri extreme mergem în spital. Nu ne ducem pentru toate fleacurile în spital, numai în România se practică chestia asta”, a subliniat medicul Ana Culcer.
Pe parcursul vacanțelor, sunt mai multe afecțiuni pentru care părinții solicită medicație.
„Pe perioada de vacanță, solicitările pe anumite produse, cum zicea și doamna doctor, pentru diaree, febră, răceli care apar inclusiv vara se solicită foarte mult. Sau vin mămicile în farmacie și ne întreabă ce ar trebui să aibă în trusa de vacanță. Și atunci noi venim cu completare ca să aibă fiecare la îndemână medicamente sau suplimente în situații de criză”, a completat , spune Szabalcs Sandor, farmacist clinician.
Mai mulți părinți au participat la un eveniment organizat de o farmacie clujeană pe tema În concediu cu copiii.
„Într-o vacanță cu copiii, evident că apar tot felul de dureri, fie de burtică, de asemenea ei au pielea albă și sunt foarte sensibili la tot ce înseamnă soare. Știu că trebuie să merg cu ‘farmacia’ după mine dar de multe ori uit lucruri, așa că am venit să îmi fac o listă, împreună cu doamna doctor, să apelez la un specialist, că întotdeauna așa e cel mai bine”, spune Andreea, mămică a doi copii.
„Vom merge în vacanță și vrem să știm ce să punem în bagaj, ca totul să decurgă bine”, a spus o altă mămică, tot cu doi copilași acasă.
Chiar dacă părinții pot fi nevoiți, preventiv, să transporte o mică farmacie cu ei în vacanță, este de preferat ca aceștia să se întoarcă acasă cu ele, decât să nu le aibă la îndemână în caz de nevoie, a mai spus medicul Ana Culcer.
Ovidiu Cornea