Consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, estimează că valoarea ratelor se va reduce cu 10-15%, de anul viitor, odată cu impunerea „taxei pe lăcomie”.
„Nu urmărirm să luăm niciun ban de la bănci. Dorim însă, ca prin înțelegerile pe care le-au avut, atunci când au mărit acest nivel al ROBOR-ului, poate Crăciunul și Revelionul este un bun moment să se gândească și, de la 1 ianuarie, să vedem un nivel scăzut al ROBOR-ului, astfel încât ratele românilor să scadă cu 10-15%. Asta ar însemna un nivel al ROBOR-ului de 1,5%. Și românii ar plăti rate așa cum sunt în restul Europei. Nici băncile n-ar plăti nicio taxă și și Guvernul este liniștit că măsurile pe care le ia, de creștere a economiei, toate aceste venituri nu sunt luate și duse în alte părți”, a spus Darius Vâlcov, într-o emisiune la Antena 3, preluat de Mediafax.
Consilierul pe economie al premierului Viorica Dăncilă a susținut că băncile dădeau anul trecut, la finele anului, credite cu o dobândă de 3-4%, iar ulterior s-au „gândit să dubleze acest nivel prin creșterea ROBOR”.
De asemenea, consilierul citat susține că băncile au ajuns să aibă profituri de trei ori mai mari în România decât media Uniunii Europene și de șapte ori peste cele din Germania.
El susține că această situație se datorează faptului că băncile din România dau depozite cu o dobândă de 2% și credite cu o dobândă de 7%, iar diferența le revine.
De asemenea, consilierul pe probleme economice al premierului a susținut că, în prezent, creditarea este oricum blocată în România.
„Creditarea este oricum blocată în România. Luăm 100 de lei prin depozite de la populația din România și întoarcem doar 75 de lei pentru dezvoltarea companiilor și dezvoltarea personală a oamenilor. Acesta este primul blocaj. Al doilea blocaj este măsura luată din ianuarie de BNR, care a considerat că este bine să scadă gradul de îndatorare de la 60% la 40%, practic au îngrădit”, a explicat Vâlcov.
Consilierul premierului a adăugat că din acest motiv Guvernul a dat drumul la programe precum „Investește în Tine”. De menționat că acest program este derulat tot prin intermediul băncilor, iar în prezent este înscrisă doar CEC Bank.
„Numai în momentul când va exista cerere, oferta nu trebuie să vină de la actorii care există în piață. Pot să vină actori noi. Pot să se dezvolte mai mult companiile românești. Pot să vină și bănci. Este exclus (să plece băncile din România – n.r.). Nu o să vedeți niciodată un câine plecând de la măcelărie. Așa este și în sistemul bancar, și în energie și în altele”, a mai spus Darius Vâlcov.
Guvernul a anunțat introducerea unei „taxe pe lăcomie” aplicabilă băncilor, în funcție de evoluția ROBOR, precum și un pachet de măsuri pentru companiile din energie – o contribuție de 3% din cifra de afaceri, plafonarea prețului gazelor naturale, controlul prețurilor pe piața de electricitate. Întreg mediul de afaceri a reacționat negativ la anunț.
Sursa foto: pixabay.com