Donald Trump a promis sprijin pentru proiectele din regiunea „Celor trei mări”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, promite să susțină proiectele de infrastructură discutate la Summitul „Inițiativa celor Trei Mări”, care are loc la București.

Summitul „Inițiativa celor Trei Mări” a început astăzi la București, cu un mesaj încurajator din partea președintelui SUA.

Donald Trump a spus că SUA rămâne un partener în extinderea infrastructurii energetice, de transport și digitale, și a promis sprijinul pentru proiectele de infrastructură asumate de liderii prezenți la Summitul „Inițiativa celor trei mări”, potrivit Mediafax.

Președintele SUA a transmis acest mesaj președintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a summitului. La evenimentul care se desfășoară astăzi și mâine la Palatul Cotroceni participă președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, mai mulți șefi de stat, precum și Secretarul Energiei din SUA.

„Initiaţiva celor Trei Mări” este un proiect susţinut de 12 state din regiunea cuprinsă între Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică.

 

Ne poți asculta și aici: