Cântărețul britanic Ed Sheeran s-a căsătorit în secret cu iubita sa din copilărie, Cherry Seaborn, iar ceremonia a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul anului trecut, la reședința din Suffolk a starului.
Potrivit The Sun, care citează surse apropiate artistului, la eveniment au participat foarte puțini membri ai familiei și câțiva prieteni vechi, aproximativ 40 de persoane.
Sheeran și Seaborn se cunosc din copilărie, dar au devenit un cuplu în 2015 și s-au logodit în ianuarie 2018.
Starul pop a declarat la un moment dat că au decis să poarte verighete pentru ca nimeni să nu afle când se vor căsători.
În vârstă de 28 de ani, Ed Sheeran, deținător a patru premii Grammy, considerat un fenomen al genului folk-pop, a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizația care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar „Shape of You” a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.
Ed Sheeran va susține un concert pe Arena Națională din București pe 3 iulie, parte a turneului mondial pentru promovarea albumului „Divide”.
Sursa foto: Facebook/Ed Sheeran Music