Emil Boc a cerut la Bruxelles susținere financiară pentru finalistele la titlul de Capitală culturală europeană

Primarul Clujului, Emil Boc, cere sprijin financiar pentru implementarea proiectelor asumate în dosarul de candidatură la titlul de Capitală culturală Europeană.

Emil Boc a participat, în carul Comitetului European al Regiunilor la dezbaterea pe teme de cultură, tineret și educație și a făcut mai multe propuneri privind susținerea artiștilor și proiectelor culturale.

Primarul a solicitat, în primul rând, susținerea financiară a unei rețele a fostelor orașe care au deținut titlul de Capitala europeana a tineretului și, de asemenea, finanțare pentru orașele care au ajuns în finala pentru titlul de Capitala culturală europeană, cu condiția să implementeze în continuare proiectul cultural asumat.

„Am propus să crească și procentul de cofinanțare europeană în cadrul proiectelor CREATIVE EUROPE de la 50/60% cât este acum la 80 până la 100% cât este în alte programe europene. De asemenea, am solicitat și crearea unui fond european de mobilitate pentru artiști de toate vârstele, proiect similar cu Programul Erasmus pentru studenți și tineri”, a precizat primarul Emil Boc.

Primarul municipiului Cluj-Napoca spune că este necesară finanțarea a sectorului cultural și a politicilor pentru tineri prin integrarea eficientă a Programelor Urbact, Erasmus+ și Creative Europe și a solicitat și începerea discuțiilor despre un posibil Statut al artiștilor și al activiștilor culturali, la nivel european, nu doar la nivel național.

În cadrul dezbaterii pe teme de cultură, tineret și educație din plenul Comitetului European s-a propus și dublarea bugetului pentru Programul Erasmus pentru perioada 2021 – 2027. Este vorba de alocarea a 30 de milioane de euro, lucru care ar putea duce la triplarea participanților la acest program

De asemenea, Programul „Creative Europe” are prevazută o alocare financiară de 1,85 de miliarde euro, reprezentând o creștere cu 34% față de exercițiul bugetar anterior.

Sursa foto: Facebook/Emil Boc