Catriona Gray, reprezentanta statului Filipine, a fost numită Miss Universe la cea de-a 67-a ediție a concursului de frumusețe, care a avut loc în Bangkok, Thailanda.
Filipineza Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, a ocupat primul loc, fiind desemnată Miss Universe, în timp ce Tamaryn Green, din Africa de Sud, s-a situat pe poziția secundă, iar podiumul a fost completat de Sthefany Gutierrez, din Venezuela.
Tema ediției de anul acesta a competiției de frumusețe a fost „Să le acordăm putere femeilor”, iar din juriu au făcut parte șapte reprezentante ale sexului frumos, foste câștigătoare ale concursului, femei de afaceri și un designer.
Anul trecut, titlul de Miss Universe i-a revenit lui Demi-Leigh Nel-Peters, din Africa de Sud.
Potrivit site-ului Associated Press, preluat de Mediafax, anul acesta, au participat la celebra competiție reprezentantele a 93 de țări.
Sursa foto: Facebook/MissUniverse