FOTO | Cele cinci minute în care poți salva o viață! Sute de clujeni și-au rupt din timp ca să învețe manevre de resuscitare

Sute de clujeni au participat la ediţia de iarnă a Maratonului Resuscitării, dornici să înveţe cum să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator.

Ajutorul acordat, în special în primele cinci minute, poate salva vieți, fiind esenţial pentru supravieţuirea şi recuperarea persoanei care a suferit un stop cardio-respirator, spun medicii de la SMURD Cluj, cei care organizează acest maraton.

Printre clujenii care au participat duminică la Maratonul Resuscitării s-au numărat și persoane care nu s-au aflat pentru prima dată la astfel de evenimente și spun că au revenit tocmai pentru că instrucțiunile primite la edițiile anterioare și-au dovedit utilitatea.

„Mi se pare important să învățăm pentru că nu se știe nicodată când vom fi într-o situație ca aceasta. Eu chiar am fost cu băiețelul meu într-o astfel de situație, când i-au fost obstrucționate căile respiratorii și am intrat în panică, pentru că nu știam ce să facem. Și anul trecut am fost aici și în urma simulărilor făcute, am scos obiectul din gura copilului. Pentru că asta s-a întâmplat, s-a înecat cu un obiect”, a declarat pentru EBS Radio un clujean care a venit împreună cu băiețelul său.

„Viața unui om poate depinde de câteva minute, până sosește ambulanța, în care eu pot să fac ceva pentru acel om”, a spus și o tânără din Cluj.

„Poate că ai o idee de bază, dar nu știi exact cât de corect o faci, poți să greșești cu ceva”, a spus un alt bărbat, care a venit să învețe de la medici manevrele corecte.

Chiar dacă primul ajutor poate fi coordonat și telefonic, prin dispeceratul 112, până la sosirea ambulanței, simularea pe manechini le oferă celor instruiți mai multă siguranță în cazul în care se confruntă cu o astfel de situație, spun specialiștii.

„Cel mai important lucru într-o situație salvatoare de viața este siguranța salvatorului. Trebuie să ai grijă, în primul rând, ca tu să fii în siguranță, să ai grijă la monoxidul de carbon, la mașinile din jur, care îți pot face rău. După aceea trebuie să te apropii de persoană, să vezi dacă este conștientă sau inconștientă, adică dacă vorbește sau nu cu tine. Dacă nu vorbește, verifici dacă respiră. Dacă respiră, atunci o întoarcem pe o parte și sunăm la 112, iar dacă nu respiră trebuie să facem masaj cardiac extern”, a explicat paramedicul George Voicescu, coordonatorul voluntarilor SMURD implicați în Maratonul Resuscitării.

Creierul unei persoane care nu respiră timp de cinci minute, deci nu este alimentează cu oxigen, moare, astfel că intervenția în acest interval este esențială, atrage atenția medicul șef al UPU-SMURD Cluj, Cristian Ursu.

În caz contrar, chiar și resuscitată de personalul medical, persoane poate rămâne cu leziuni serioase.

„Trebuie începută resuscitarea tocmai pentru a menține în viață organele vitale, creierul în mod special. E foarte greu să ajungi cu ambulanța în primele 4-5 minute după instalarea stopului. Deci este foarte important ca cineva care stă, se află lângă victimă, să înceapă manevrele de resuscitare, să facă masajul cardiac până în momentul în care vine un echipaj specializat și continuă resucitarea”, a spus și dr. Cristian Ursu.

Mii de clujeni au participat până în prezent la Maratonul Resuscitării, inițiat în 2015 de medicii și paramedicii voluntari ai SMURD Cluj, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Cluj.

Ovidiu Cornea