Corpul Diplomatic, format din ambasadorii și reprezentanții a peste 30 de state, au vizitat astăzi Salina Turda, în cadrul unui turneu de informare și documentare organizat în județele Cluj, Bihor, Arad și Timiș.
Vizita este organizată de Ministerul Afacerilor Externe în contextul evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri.
Reprezentanţii misiunilor diplomatice au participat la o întâlnire găzduită de Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB. „Vizita reprezintă un prilej pentru descoperirea României, din perspectiva peisajelor naturale unice, a istoriei sale bogate, a patrimoniului material şi imaterial, dar implică şi o importantă componentă economică, prin prisma oportunităţilor de investiţii în regiune”, susțin reprezentanții Ministerului de Externe într-un comunicat.
Sursa foto: Facebook/Salina Turda