FOTO | Turnul din Pisa s-a îndreptat cu 4 centimetri, fără nicio intervenție din partea oamenilor

Turnul din Pisa și-a redus gradul de înclinare cu 4 centimetri în ultimii 17 ani, fără niciun fel de intervenție din partea oamenilor.

 

Celebrul turn din Italia a recuperat între 2001 şi 2018, aproximativ 4 centimetri din gradul de înclinare, potrivit lesechos.fr, citat de Mediafax.

Construcţia Turnului din Pisa a început în 1173. Acesta are o înălțime de 55,86 de metri, o grosime a zidului la bază de 4,09 metri şi o greutate estimată la 14.500 de tone. Acesta a fost proiectat vertical, dar din cauza solului, fundaţia a început să se scufunde chiar în timpul construcţiei, provocând inclinarea turnului spre sud.

Reducerea înclinației este o veste bună pentru specialişti, care au început să supravegheze monumentul din 2001, când acesta a fost redeschis publicului.

Cel mai mare progres s-a înregistrat în cursul unei perioade de reabilitare care a început în 1992 și s-a încheiat în 2001, timp în care gradul de înclinare a fost corectat cu 41 de centimetri.

Au urmat și alte intervenţii, iar cea finală a avut loc în ianuarie 1999 și a prevăzut lucrări de stabilizare a monumentului.

Sursa foto: opapisa.it