FOTO | Vechea rampă de deșeuri de la Pata Rât va fi închisă până în septembrie

Vechea rampă de gunoi de la Pata Rât va fi închisă până în septembrie. Tot până atunci va fi gata și prima celulă a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), susțin reprezentanții Consiliulul Județean Cluj.

În privința rampei de gunoi se lucrează la sistemele de impermeabilizare a depozitului de deșeuri, respectiv la eliminarea efectelor negative asupra mediului. Totodată, continuă lucrările de consolidare a părții afectate de alunecări de teren.

În paralel cu închiderea rampei de gunoi, până în toamnă va fi dată în folosință prima celulă din CMID, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. „Închiderea rampei de la Pata Rât este într-un proces avansat. Deși termenul de finalizare este martie anul viitor, sperăm și ne dorim ca în acest an, cel mai târziu în luna septembrie, să fie închisă rampa de la Pata Rât. Odată închisă această rampă, Clujul iese de pe lista rampelor monitorizate de către Uniunea Europeană. Odată cu închiderea acestei rampe va intra în funcțiune Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (prima celulă, n.red.) care va gestiona practic toate gunoaiele județului în viitor”, a declarat, pentru EBS Radio, Alin Tișe.

Lucrările la închiderea vechii rampe de deșeuri a județului au fost îngreunate de scurgerea de levigat care a necesitat construcția unui zid special.

Forul județean a recepționat în 2018 lucrările de închidere a trei rampe neconforme, din Huedin, Gherla și Turda. Rampele de la Câmpia Turzii și Dej trebuie închise până anul viitor, însă acestea nu sunt monitorizate de către forurile internaționale, spune președintele CJ Cluj.

În privința Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, termenul inițial de finalizare, 2014, a fost decalat în mod repetat, inclusiv din cauza unor lucrări necorespunzătoare. În cele din urmă, CJ Cluj a anunțat că va deschide o primă celulă a centrului, iar cea de-a doua ar urma să fie înlocuită cu un sistem de incinerare.

Între timp au fost recepționate cele trei stații de transfer din Gherla, Huedin și Mihai Viteazu.

Atât închiderea rampelor neconforme, cât și construcția CMID și a stațiilor de transfer fac parte din Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, o parte din finanțare fiind asigurată din bani europeni.

În 2017, CJ Cluj a obținut fazarea proiectului SMID. Prima fază a avut o valoare de peste 105 milioane de lei, din care aproape 60 de milioane fonduri UE și peste 13 milioane fonduri guvernamentale. Lucrările au prevăzut realizarea stațiilor de transfer, stația de sortare și stația de tratare bio-mecanică a deșeurilor în incinta CMID, o parte din construcția efectivă a depozitului, dar și drumul de acces.

Faza a 2-a are o valoare de peste 230 de milioane de lei (din care peste 100 de milioane bani UE și peste 15 milioane de lei bani de la bugetul național) și presupune finalizarea lucrărilor la obiectivele începute în Faza 1, dar și achiziția de echipamente, atât în incinta CMID, cât și pentru manipularea și transportul deșeurilor de la stațiile de transfer.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Cluj