InSight, un dispozitiv spațial al NASA, va ajunge, luni seară, pe Marte

InSight, un dispozitiv spațial conceput de NASA pentru analizarea activității seismice și a structurii interne a lui Marte, va ajunge luni seară pe planeta roșie, pentru o misiune programată să dureze doi ani.

InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) a costat 993 de milioane de dolari și este primul dispozitiv spațial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafața planetei, având ca misiune studierea rocilor pentru eventuale urme ale unor forme de viață din trecutul acesteia, informează Mediafax, care citează site-ul agenției spațiale americane.

Dispozitivul spațial, cu o înălțime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri după extinderea panourilor solare), a fost lansat în urmă cu aproape șapte luni și a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA speră să o facă până în 2030.

InSight trebuie să supraviețuiască însă atmosferei nefavorabile a planetei roșii, călătorind cu o viteză de 19.800 de kilometri pe oră. Treptat, viteza se va reduce la opt kilometri pe oră, iar dispozitivul este programat să atingă suprafața lui Marte luni, la ora 19.47 GMT.

InSight cântărește aproximativ 360 de kilograme, iar instrumentul lui central este un seismometru realizat de Agenția spațială franceză, alături de șase sensori pentru activitate seismică foarte performanți și un instrument de foraj care va oferi informații despre temperaturile din subteran. Cu ajutorul acestora, specialiștii de la NASA speră să afle mai multe informații despre formarea planetei Marte.

Dispozitivul spaţial are la bord și un cip cu numele a două milioane şi jumătate de oameni, care s-au putut trece pe listă prin completarea unui formular online.

InSight, care are o durată de funcționare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin și are ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roșii în 2008.

Din cele 43 de misiuni lansate spre Marte, doar 18 – toate fiind efectuate de NASA – au fost reușite.

Sursa foto: pixabay.com