Katy Perry, cea mai bine plătită cântăreață în 2018

Katy Perry s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite cântărețe în 2018, realizat de Forbes, cu câștiguri de 83 de milioane de dolari în anul financiar cuprins între iunie 2017 și iunie 2018.

Autoarea hitului „Roar” a câștigat cea mai mare parte din sumă din cele 80 de concerte incluse în turneul mondial „Witness”, dar și ca jurat al emisiunii „American Idol”, informează Mediafax.

Pe poziția a doua în acest top se află Taylor Swift, cu câștiguri de 80 de milioane de dolari, mai ales datorită vânzărilor generate de albumul „Reputation”.

În top 5 se mai găsesc Beyonce (60 de milioane de dolari), Pink (52 de milioane de dolari) și Lady Gaga (50 de milioane de dolari).

Pe următoarele poziții se află Jennifer Lopez, cu 47 de milioane de dolari, Rihanna, cu 37,5 milioane de dolari, Helene Fischer, cu 32 de milioane de dolari, Celine Dion, cu 31 de milioane de dolari, și Britney Spears, cu 30 de milioane de dolari.

Jurnaliştii de la revista Forbes au alcătuit acest clasament pe baza veniturilor obţinute de cântărețe în perioada 1 iunie 2017 – 1 iunie 2018, din vânzări de albume, turnee, servicii de streaming şi contracte de publicitate.

Sursa foto: Facebook/Katy Perry

Ne poți asculta și aici: