Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Lake`s Seven | O asociație clujeană organizează un ultramaraton de traversare înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară

O asociație din Cluj-Napoca organizează, în premieră în România, un ultramaraton de înot care își propune traversarea celor mai lungi lacuri din țară, pentru a atrage atenția opiniei publice asupra importanței vitale a apei, dar și pentru a promova înotul în ape deschise.

Președintele Asociației Sport4You, Florin Tomoș, înotător în apă deschisă, a declarat că distanța totală care va fi parcursă în acest ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de kilometri.

„Proiectul Lake`s Seven este organizat în premieră în România și constă în traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară cu obiectivul de a conștientiza opinia publică asupra importanței vitale a apei, astfel încât să fie menținute curate, deoarece ne confruntăm cu o poluare masivă. Pe lângă caracterul sportiv, acesta se dorește a fi un proiect social cu implicarea a cât mai mulți voluntari, asociații, fundații și companii care să adune PET-uri din lacuri și de pe maluri, să facă o igienizare. Ne propunem, de asemenea, și promovarea înotului în ape deschise. Distanța totală a acestui ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de km și sperăm să avem și înotători din străinătate”, a spus Florin Tomoș, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, prima traversare va avea loc în perioada 12 -14 iulie a lacului Fântânele-Beliș, județul Cluj, care are o lungime de 14 kilometri, în acest an urmând să mai aibă loc și traversarea lacului Drăgan, tot din județul Cluj, care măsoară 12 kilometri.

„Proiectul nostru se va întinde pe patru ani, două traversări pe an. Vor mai avea loc traversări ale lacurilor Izvorul Muntelui, județul Neamț – 35 km, Colibița, județul Bistrița Năsăud – 13 km, Vidraru, județul Argeș – 10,3 km, Stânca Costești, județul Botoșani – 70 de km și Porțile de Fier, județul Mehedinți – 120 km”, a subliniat Florin Tomoș.

Înotătorii, împărțiți pe două categorii, masculin și feminin, vor putea folosi orice stil de înot, iar înscrirea va avea loc online. Premiile vor consta în trofee personalizate pentru cei care vor traversa fiecare lac în parte sau toate cele șapte lacuri.

Sursa foto: pixabay.com