Marinela Ardelean, cofondator Ro-Wine, un festival internațional de vin, care se desfășoară în weekend, în premieră, la Cluj-Napoca, spune că vinurile românești sunt din punct de vedere al calității la fel de bune ca și cele produse în alte țări cu tradiție în aceste domeniu.
Invitată la emisunea „Adio perne”, de la EBS Radio, Marinela Ardelean a fost întrebată de realizatorul Angel Rusu dacă România va prinde din urmă alte țări în ceea ce privește educația consumatorului de vin. „Eu cred că i-am prinde din punct de vedere al calității, dar din punct de vedere al gradului de educare și de conștientizare a ceea ce înseamnă vinul în societatea noastră, în viața noatră, eu cred că mai avem nevoie de câteva generații. Încă nu suntem conștienți că noi chiar stăm pe o comoară atunci când vine vorba de vin în România. Și nu mă refer numai la cantitate, nu mă refer doar la istorie și la tradiție, mă refer la ceea ce poate să facă chiar și pentru brandul de țară, chiar și pentru bunăstarea noastră de zi cu zi”, a spus cofondatoarea festivalului Ro-Wine.
Ea crede că diversitatea de vinuri românești poate stârni invidia multor țări. „Din punct de vedere al calității putem să stăm alături de orice altă țară, de orice alt vin, și vom fi aprecizați la adevărata noastră valoare. Din punct de vedere al prețului, încă ne confruntăm cu problema brandingului de țară. (…) Atunci când ajungem în strainătate, în supermarketuri, vinurile noastre sunt pe ultimul raft de jos”, susține Marinela Ardelean.
Festivalul Ro-Wine a ajuns la a treia ediție în București și este organizat în premieră la Cluj-Napoca. peste 250 de tipuri de vin vor fi prezentate clujenilor în 27 și 28 octombrie la Chios Social Lounge, în Parcul Central.
Ascultă aici discuția dintre Marinela Ardelean și Angel Rusu, la emisiunea „Adio perne!”: