Valkiria, opera care încheie Toamna Muzicală Clujeană, a fost tradusă chiar de directorul Filarmonicii, Marius Tabacu. Acesta a trecut de la pian la traduceri, după ce numele i-a fost interzis pe afișe, înainte de ‘89.
Maratonul muzical „Toamna Muzicală Clujeană” se încheie astăzi, de la ora 19.00, la Colegiul Academic, cu opera Valkiria, de Richard Wagner. Traducerea operei îi aparține directorului Filarmonicii din Cluj, Marius Tabacu, care nu se află nicidecum la prima „ispravă” de acest gen.
„Sunt destul de pretențios în ceea ce privește traducerile, am primit o traducere (a Valkiriei, n.red.) care nu m-a satisfăcut câtuși de puțin, ca și cea de anul trecut de la „Aurul Rinului”. Mi s-a întâmplat să fac asta și cu alte lucrări, „Carmina Burana”, „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, o mulțime de lucrări vocal-simfonice. Cea mai delicată parte a fost să găsesc noțiuni pentru cuvinte pe care nu le-am găsit în dicționare”, a explicat Marius Tabacu.
Directorul Filarmonicii și-a dorit întotdeuna ca cei care vin la operă să înțeleagă tot ce se cântă pe scenă.
„M-am ambiționat când am venit la Filarmonică, acum 11 ani, ca tot ce se cântă cu text pe scenă, să fie tradus ca oamenii să înțeleagă despre ce este vorba. O operă de scenă, fără să se întâmple nimic, fără să știi ce se întâmplă, este o chestie stearpă, nu are nicio noimă. Textul în sine este o întâmplare, o parabolă care trebuie înțeleasă, altfel ascultătorul, melomanul ar pierde ceva esențial. La început, traducerile erau publicate în caietele program, înlocuite între timp de monitoare – gândiți-vă la două plasme – pe care textele sunt afișate”, a spus directorul Filarmonicii.
Exigența lui Marius Tabacu pentru „sunetul” textului nu este întâmplătoare. De formație pianist, a terminat liceul de Muzică în Timișoara și Conservatorul la Cluj, Marius Tabacu s-a orientat către tradus în anii ‘80, după ce numele i-a fost pus „la index” de regimul comunist.
„Am fost un pic de dizident, cântam la pian mult, apăream pe scenă, nu mai putea să apară numele meu și atunci am început să lucrez pentru <<sertar>>. Nu puteam să cânt la pian pentru sertar… Așa m-am apucat de scris, de tradus. Pe de altă parte, subiectiv-personal, am ajuns să cânt atât de bine la pian încât să îmi dau seama că trebuie să cânt mult mai bine. Aș fi fost și acum un pianist de nivel mediu, acceptabil, ceea ce pe mine nu m-a satisfăcut niciodată”, a mărturisit directorul Filarmonicii clujene.
În a doua parte a anilor ’80, Marius Tabacu s-a numărat printre semnatarii uneia dintre scrisorile Doinei Cornea adresate lui Nicolae Ceaușescu, fiind mai degrabă un rebel, după cum mărturisește. Numele îi este amintit, de altfel, de cunoscuta dizidentă, în volumul „Puterea fragilității”, în rândul celor care s-au alăturat protestelor sale.
Primul roman a apărut sub semnătura bunicului
Povestea primei cărți pe care a tradus-o muzicianul, chiar în 1989, derivă și aceasta din statutul său în acea perioadă, iar astăzi poartă un iz tragi-comic. Este vorba de un volum de Szekely Janos, „o carte scrisă uluitor de bine”, în opinia lui Marius Tabacu și care tronează pe biroul de lucru din apartamentul său situat la bloc.
„Pe vremea aceea, eu fiind proscris de Securitate, numele meu nu putea fi tipărit. Eram profesor la liceul de muzică. Dintr-un motiv care îmi scapă nu m-au dat afară de la liceu, m-au dat din partid, din care am ieșit eu, dar din liceu nu. A apărut această carte și cum numele meu nu putea să se afle pe copertă, a apărut sub numele bunicului meu care a fost ofițer de rang înalt în armata română și a murit prizonier la ruși. Nu l-am cunoscut pe bunicul meu, se spune că era un tip foarte, foarte voinic, moț de felul lui. A murit prizonier la ruși și așa i-a apărut numele tiprit pe carte, ca și cum el ar fi tradus cartea asta”, a mai spus Marius Tabacu.
Așa se face că primul volum i-a apărut sub numele Ion Tudoran, cel al bunicului său. „Când i-au dat rușii drumul bunicului i-au zis <<pașli>> și nu se știe unde a dispărut bunicul meu, dar iată că a apărut în această carte”, povestește, cu umor, artistul.
Nu avea să rămână unica dată când rolul de traducător avea să îi fie „luat” lui Tabacu.
„Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să citesc cronici despre cărțile pe care le-am tradus în care cronicarul respectiv să vorbească despre stilul autorului, fără să menționeze cine a tradus, datorită cui a înțeles stilul cu pricinca. Scria de parcă de ar fi citit respectiva carte în original, ceea ce nu a fost cazul”, a mai spus Tabacu.
Despre autorii pe care i-a tradus vorbește fără ocolișuri. „Unul dintre cei mai buni scriitori este Bodor Adam, care mi-e și prieten foarte bun, plecat de aici din Cluj. Un tip uluitor și un scriitor fantastic. Eu i-am tradus Zona sinistră, i-am mai tradus și alte cărți. A venit la noi în careva seară, cu soția lui, i-am arătat câteva pagini, le-a citit, a mormăit un pic și a spus: <<Da, da, ai găsit stilul. E ceva în asta>>. Mi-a venit să-l bat. Au fost cazuri în care am tradus un roman întreg și autorul nici nu mi-a spus <<Salut, mulțumesc>>. A considerat că e o chestie absolut firească ca eu să stau să traduc treaba asta”, povestește amuzat Tabacu.
„Nu există un scriitor maghiar care să se fi apropiat cu atâta înțelegere față de românii din Transilvania cum este Banffy”
Chiar dacă a tradus și din franceză și din germană, romanele publicate în traducerea sa aparțin unor scriitori maghiari, Adam Bodor și Attila Bartis fiind doi dintre cei mai importanți. Acum 2 ani a finalizat traducerea celebrei Trilogii transilvane a contelui Miklos Banffy, o frescă a aristocrației maghiare transilvane de secol XIX-XX.
„Cei care încearcă sau au încercat să împiedice apariția acestei trilogii fac o mare greșeală, probabil nici nu au citit textul în sine. Fiindcă nu există un scriitor maghiar, dar el este de fapt un scriitor de talie și de confirmație europeană, care să se fi apropiat cu atâta compasiune și atâta înțelegere față de românii din Transilvania cum este Banffy”, spune directorul Filarmonicii.
Contrar scepticilor, Marius Tabacu susține că în relațiile comunităților maghiară și română s-au făcut progrese după 1989. „Astăzi vorbim de lucruri esențiale pe care atunci îți era imposibil să le abordezi. În același timp poți spune și prostii și trebuie să acceptăm și acest lucru, că poate cineva să vorbească prostii și este liber să o facă. Libertatea are și această față”, a mai spus artistul.
Trei sferturi român, bunica din partea mamei a fost croată, muzicianul spune că a învățat maghiară în primul rând informal, în copilăria petrecută în Șimleul Silvaniei, unde filmele cu Jean Marais și Allain Delon erau traduse în două limbi: română și maghiară. „Mergeam zi de zi și le vedeam de 5-6 ori. Am început să nu mai vedem filmul în sine ci, vrând nevrând, să citim textul, care era jumătate din ecran”, își amintește muzicianul.
La Timișoara, unde a făcut liceul de muzică, influența multilingvă a fost și mai pronunțată. În condițiile în care spune că nu a făcut nicio oră de maghiară la nivel formal, fosta lui consoartă, o cunoscută scriitoare maghiară, Zsófia Balla, respectiv actuala soție, de aceeași etnie, i-au fost cele mai fine corectoare.
Traducerea, spune Tabacu, este un fel de dans pe sârmă, dacă se poate ghimpată
Marius Tabacu spune că tradusul a devenit pentru el ca o băutură sau chiar un substitut al acesteia, dar și o activitate complementară celei de bază, cea de la Filarmonică.
„Sunt workalchoolic. Dacă nu lucrez devin depresiv. Mă simt bine când mă pot detașa de Filarmonică, nu că nu mi-ar plăcea, că altfel nu aș fi acolo. Dar când ai de a face cu 200 de oameni, fiecare cu probleme sale, atunci este bine să ai o posibilitate să mai iești din problemele astea, să îți vezi de ale tale”, spune Marius Tabacu.
Chiar dacă nu traduce pentru bani, Tabacu e pragmatic.
„Traducerea pentru mine este un fel de dans pe sârmă, dacă se poate ghimpată. Dansul acesta nu se întinde între două limbi, ci între posibilitatea de a găsi tonul textului pe care îl traduci și posibilitatea de a nu-l găsi. Dacă nu-l găsești îți pierzi vremnea, efectiv este o pierdere de timp. Nu îmi place să pierd vremea. Am multe de făcut așa că nu îmi pierd vremea cu plăcere”, a încheiat Marius Tabacu.
Traducerea operei Valkiria, afișată pe două monitoare amplasate în sală
Opera Valkiria, de Richard Wagner, în care vor fi utilizate șase instrumente rar văzute în sălile de concerte din România, încheie astăzi Toamna Muzicală Clujeană.
Gala de închidere a festivalului are loc de la ora 18.00, la Colegiul Academic. Pe scenă vor urca Orchestra Filarmonicii, dirijată de Gabriel Bebeșelea, respectiv soliști români și străini, între care renumita soprană Ruxandra Donose. În reprezentație vor fi utilizate patru tube wagneriene și alte două trompete speciale, instrumente care pot fi văzute rar în sălile de concert de la noi din țară.
Pentru ca mesajul dramei psihologice a lui Richard Wagner să ajungă la public, un rol esențial îl joacă varianta română a textului, în traducerea lui Marius Tabacu, care va fi afișat pe două monitoare amplasate în sală.
„Este o traducere mai apropiată de cei care o vor vedea și o vor citi, vor înțelege ce se întâmplă, sper că vor înțelege ce se întâmplă în operă. Este o operă complicată, o operă wagneriană, încerc să fac o punte, fiindcă cei foarte inițiați spun că Wagner nu se poate afla decât la Bayreuth (oraș din nordul Bavariei, faimos pentru festivalul cu același nume, unde se pun în scenă operele compozitorului Richard Wagner, n.red.). Se poate asculta și la Cluj, chiar dacă nu este o regie foarte complicată, în schimb avem un dirijor, o orchestră și niște soliști care merită efortul”, a spus directorul Filarmonicii.
Toamna Muzicală Clujeană este cel mai longeviv festival de muzică clasică din România. A 52-a ediție a evenimentului a debutat în 12 octombrie și a inclus peste zece concerte și recitaluri.
Text și foto: Ovidiu Cornea
