Pietonii vor avea prioritate pe toate străzile centrale în curs de modernizare.

În acest fel, centrul va deveni și mai atractiv pentru locuitori și pentru vizitatorii orașului, spune primarul Emil Boc.
Consiliul Local a aprobat în această dimineață cheltuielile proiectului de reamenajare a străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității, Iuliu Maniu și a unor străzi adiacente. Toate vor fi amenajate după conceptul shared space.
„Prioritizăm cetățeanul, prioritizăm pietonul și calitatea spațiilor publice, în detrimentul mașinilor. Și cred că această tendință trebuie în continuare menținută în Cluj-Napoca pentru a crește calitatea vieții în acest oraș”, a spus primarul Emil Boc.
Suprafața pietonală, folosită și de bicicliști, va fi de 25.000 de metri părați. Primarul Clujului a mai precizat că vor fi plantați 240 de arbori. De asemenea, vor fi amenajate 90 de parcări pentru biciclete, cinci stații de încărcare pentru biciclete elecrice și două stații de încărcare pentru mașini electrice.
Reamenajarea străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente are o valoare de 41 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din bani europeni. Durata lucrărilor este de 20 de luni.
Chiar dacă inițial a fost un proiect distinct, strada Iuliu Maniu a fost inclusăîn acest proiect și va căpăta și ea o dimensiune de shared space, după modelul orașelor din Uniunea Europeană, potrivit primarului. Pietonalizarea acestei străzi a fost cerută de clujeni prin programul de Bugetare participativă.
Pietonii, dar și bicicliștii vor beneficia de spații generoase și în urma proiectelor de modernizare a străzii Regele Ferdinand și a celor adiacente, dar și a pieței Lucian Blaga. Bulevardul 21 Decembrie 1989 va fi și el modernizat și vor fi extinse pistele de biciclete, iar actuala parcare din fața bisericii Sfântul Petru se va transforma într-o piațetă.
Ovidiu Cornea