Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: Medicii nu sunt pregătiţi suficient

Medicii nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie, susține ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Ea a sugerat universităţilor de medicină ca examenul de rezidenţiat să fie mai serios.

„Din păcate, în România nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie (n.r. – medicii). Practic, aparatura a luat-o puţin înaintea pregătirii resursei umane. De anul acesta se reglează lucrurile, dar aceşti specialişti care vor termina vor fi după patru ani de zile”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit Mediafax.

De asemenea, Pintea a mai precizat că a discutat cu reprezentanţii universităţilor pentru a face examenul de rezidenţiat mai „serios”.

„Sunt mai multe locuri scoase la rezidenţiat. Universităţile sunt mulţumite de locurile pe care noi le-am scos în acest an. Pentru locurile rămase neocupate se va organiza a doua sesiune de rezidenţiat. Am avut o discuţie cu conducerile universităţilor publice din România. Concluzia noastră a fost că avem nevoie de rezidenţi buni, de medici buni. Prin urmare, am sugerat ca examenul să fie unul foarte serios, să testeze cu adevărat cunoştinţele studenţilor. Nu că ar fi fost până acum altfel, dar trebuie să fim puţin mai exigenţi în ceea ce priveşte medicina”, a mai adăugat Sorina Pintea.

Concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie are loc în 18 noiembrie.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Sănătăţii

Te-ar mai putea interesa

X
X
X