Naționala feminină de fotbal a României, antrenată de clujeanul Mirel Albon, și-a aflat adversarele din preliminariile Euro 2021

Tricolorele vor întâlni, potrivit tragerii la sorți care avut loc astăzi la Nyon, naționalele Elveției, Belgiei, Croației și Lituaniei.

Alături de acestea, România face parte din grupa H. Preliminariile încep în 26 august 2019 și se încheie în 22 septembrie 2020. Câștigătoarele celor 9 grupe, precum și cele mai bune trei locuri doi, se vor califica direct la turneul final, alăturându-se țării gazdă, Anglia.

Celelalte șase ocupante ale pozițiilor secunde vor disputa un play-off, în sistem tur-retur.

Sursa foto: frf.ro