Naţionala de tineret a României și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European din 2021. Astfel, reprezentantiva Under 21 a țării noastre va juca în grupa 8, cu Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta.
Câştigătoarea grupei merge direct la turneul final găzduit de Slovenia şi Ungaria, în timp ce ocupanta locului al doilea participă la un play-off. Preliminariile încep în perioada 18-20 martie 2019, însă pentru selecționatele calificate la EURO 2019 primele meciuri vor fi programate abia în perioada 2-10 septembrie 2019.
Iată tabloul grupelor:
Grupa 1: Italia, Suedia, Islanda, Irlanda, Armenia, Luxemburg
Grupa 2: Franţa, Slovacia, Elveţia, Georgia, Azerbaijan, Liechtenstein
Grupa 3: Anglia, Austria, Turcia, Kosovo, Albania, Andorra
Grupa 4: Croaţia, Cehia, Grecia, Scoţia, Lituania, San Marino
Grupa 5: Serbia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Letonia, Estonia
Grupa 6: Spania, Israel, Muntenegru, Macedonia, Kazahstan, Insulele Feroe
Grupa 7: Portugalia, Olanda, Norvegia, Belarus, Cipru, Gibraltar
Grupa 8: Danemarca, România, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord, Malta
Grupa 9: Germania, Belgia, Ţara Galilor, Bosnia, Republica Moldova.
Sursa foto: FRF