Naționala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale de la Campionatul European din Franța

Tricolorele au învins aseară selecționata Germaniei, cu scorul de 29-24.

Pe lângă această victorie, româncele au mai avut un motiv de sărbătoare: Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene de handbal feminin.

Cu cele cinci reușite din meciul cu Germania, ea a ajuns la 206 goluri, cu unul mai mult decât recordul deținut până ieri de Agnes Farkas, o sportivă retrasă din activitate.  „Pentru mine personal e bine că am câştigat împotriva Germaniei, că avem două puncte garantate în main round. Sunt mândră de faptul că sunt cea mai bună marcatoare de la Campionatele Europene, voi rămâne în istorie, dar cel mai important e că am câştigat. Am făcut mai puţine greşeli azi decât în meciul cu Cehia şi am câştigat mai lejer. Acum nu ne gândim la meciul cu Norvegia, dar de mâine o vom face”, a declarat Neagu după meci, pentru TVR.

Naționala va întâlni miercuri Norvegia, de la ora 22.00.

Sursa foto: Facebook/Federația Română de Handbal

Ne poți asculta și aici: