Noi măsuri de circulație pe strada Observatorului. Se vor institui mai multe sensuri unice și se va realiza o bandă de accelerare

Noi măsuri de circulație vor fi luate pe strada Observatorului pentru descongestionarea traficului. Vor fi impuse sensuri unice, se vor înființa noi locuri de parcare și se va realiza o bandă de accelerare.

Noile măsuri de circulație vor fi instituite de Prmărie, fiind stabilite de Comisia de Circulație pentru a fluidiza traficul.

Astfel, se va institui sensul unic de circulație pe str. Rapsodiei, tronsonul cuprins între str. Observatorului și str. Lunii, sensul fiind de coborare spre str. Observatorului. Aici vor fi înființate aproximativ 42 de locuri de parcare pe str. Rapsodiei, pe tronsonul pe care se va institui sensul unic.

Apoi se va institui sens unic de circulație și caracter de zonă rezidențială pe aleea carosabilă din partea sudica a blocurilor de la numerele 17, 19, 21 ( T1, T2 și T3) de pe str. Observatorului, sensul de circulație fiind dinspre str. Jupiter. Aici vor fi înființate 20 locuri de parcare pe partea dreaptă a sensului de circulație.

De asemenea, se va institui sens unic de circulație pe str. Jupiter, tronsonul cuprins între str. Meteor și str. Observatorului. Sensul unic va fi la coborare. Aici vor fi făcute 35 de locuri de parcare pe carosabil, pe str. Jupiter, între intersecția cu str. Observatorului și str. Meteor.

O altă măsură, este prelungirea sensului unic existent pe str. Meteor și pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Sputnic și până la capătul blocului de la nr. 8 și luarea în evidență pe acest tronson de noi locuri de parcare pe partea carosabilă.

În același timp, va fi realizată o bandă de accelerare pe str. Observatorului pentru vehiculele care ies de pe str. Jupiter.

Alveolele existente vor fi transformate în standuri de taxi. Acestea sunt pe strada Observatorului, după intersecția cu str. Rapsodiei (la venire spre Calea Turzii), înainte de intersecția cu str. Zorilor (la venire spre str. Frunzișului), respectiv alveolele existente între nr. 9-11 și 11-13.

Clujenii care plătesc abonamente de parcare pe strada Observatorului, iar acestea au fost desființate, vor primi alte locuri, pe străzile pe care care au fost instituite sensurile unice.

Toate măsurile vor fi marcate prin semnalizare rutieră orizontală și verticală, și vor intra în vigoare de începând de marți, 6 noiembrie.