O medalie de argint și două de bronz la Cupa României pentru sportivele legitimate la secția de box a CS Universitatea Cluj

Sportivele de la CS Universitatea Cluj au obținut trei medalii la Cupa României, desfășurată între 26 februarie și 3 martie, la București.

Ana Maria Someșfălean a cucerit medalia de argint în finala categoriei 60 de kilograme senioare în meciul disputat cu sportiva Cristina Cosma, de la CSA Steaua București.

„Am avut o adversară mai bună și mai experimentată, iar eu, copleșită de emoții, am început să nu mai gândesc ce lovituri dau. Am început să încasez lovituri, fără să mai punctez. Asta este, merg mai departe și o să mă pregătesc mai mult pentru competițiile care vor urma”, a declarat Ana Maria Someșfălean, citată de site-ul oficial al clubului clujean.

Ana Maria Rostaș și Ana Maria Georgiana Gergely au obținut medaliile de bronz la categoria 48 de kg, respectiv 46 de kg.

Sursa foto: u-cluj.ro