Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor să efectueze numai călătorii esențiale, dacă pleacă în afara granițelor. Din cauza pandemiei, aceștia riscă să nu se mai poată întoarce la timp sau să fie nevoiți să intre în carantină la revenirea în țară.
Se pregătește darea în folosință a parkingului de pe strada Primăverii numărul 20. Astfel, consilierii locali urmează să aprobe în ședința de joi preluarea în administrare a obiectivului de către Serviciul de Parcări al municipalității. De luna viitoare vor fi repartizate și locurile disponibile în cadrul parkingului, prioritate urmând să aibă cei aproximativ 65 de proprietari […]
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 33.135 de pacienți au fost declarați vindecați, dar peste 3.000 au decedat.
Licitația pentru realizarea noului sediu al Academiei de Muzică din Cluj este contestată. Contractul, în valoare de aproape 120 de milioane de lei, a fost atribuit inițial unui consorțiu de firme coordonat de o companie din București.
Până astăzi, 17 august, pe teritoriul României au fost confirmate 71.194 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 733 de cazuri au fost confirmate în 24 de ore, dintre care 13 la Cluj.