12.240 de cazuri de Covid-19 au fost confirmate, până astăzi, în România. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost raportate 262 de noi îmbolnăviri.
Dintre persoanele depistate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și au fost externate. Din nefericire, la nivel național s-au înregistrat până acum 711 decese. Până la această dată au fost prelucrate 175.374 de teste în întreaga țară.
Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în județele Suceava, Arad și Hunedoara, respectiv în municipiul București. De la începutul pandemiei, în Cluj au fost confirmate pozitiv 349 de persoane, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. În prezent, 179 de bolnavi din județ sunt internați în spitalele dedicate din Cluj-Napoca. În secțiile de terapie intensivă sunt internate 14 persoane, dintre care 9 sunt clujeni. În total, 160 de pacienți infectați cu noul coronavirus au fost vindecați și externați până acum din spitalele clujene, dintre care 110 sunt din județ. În schimb, 12 persoane au decedat, dintre care 7 erau clujeni.
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au aplicat 103 sancțiuni, în valoare de 196.060 de lei, majoritatea pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației. În plus, de la debutul pandemiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost înregistrate 8 dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Momentan, în județul Cluj, 227 de persoane sunt în carantină, iar 313 se află în autoizolare la domiciliu.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/